LETUX El regaliz de palo ha sido una importante fuente de ingresos y el modo de vida de muchas de las familias campesinas de la localidad de Letux (Zaragoza). José Lapeña fue uno de esos vecinos que conocían bien esta tarea de recoger las raíces del regaliz, pues ya la practicó desde su infancia. En el año 2006 recogimos esta práctica, cuya campaña de recolección se iniciaba a finales del mes de septiembre.
Si te ha gustado este documental, puedes mostrar tu APOYO y AYUDA para que el canal siga creciendo con los botones “Gracias” y “Miembro de Canal” que aparecen debajo de cada vídeo.
También puedes conocer más sobre mi vida, trabajo y trayectoria en este documental biográfico: • EUGENIO MONESMA. 40 años de vida, trayecto...
Sígueme en mis REDES SOCIALES: -FACEBOOK: / eugeniodocumentales -INSTAGRAM: / eugeniomonesma -TIKTOK: / eugenio_documentales -TWITTER: / eugeniomonesma
Lemnul dulce de palo a fost o sursă importantă de venit și modul de viață al multor
familii de țărani din orașul Zaragoza Letux.
Acel lemn dulce, pe care copiii îl sugeau cu încântare și pe care fabricile îl cereau
pentru produsele lor, provenea din rădăcinile plantei numite „regalice”.
La sfârșitul toamnei, plantele de lemn dulce, care au crescut spontan și au invadat
pământul, s-au uscat, iar vecinii le-au tăiat pentru a le folosi drept combustibil pentru locuință.
Astăzi, acele pajiști aparținând municipiului Letux care aveau suficientă umiditate sunt
acoperite cu coifuri și servesc doar ca pășune pentru turme.
José Lapeña este unul dintre acei vecini care cunoaște bine această sarcină de a culege
rădăcini de lemn dulce, deoarece o practică deja de mic.
Campania de colectare a început la sfârșitul lunii septembrie.
În mod normal, începând din San Miguel, de la San Miguel încolo, când planta este
moartă și lemnul dulce este gata de mâncat, băut sau fabricat.
În fiecare zi, José, ca mulți vecini, mergea cu familia în pajiști pentru a lucra
terenul care le fusese atribuit prin tragere la sorți.
Acesta a fost distribuit. Dacă era un „ringar” înainte de a veni, ei bine, cu o lună sau douăzeci de zile, sau cu zece înainte de „ringada” de lemn dulce
, ei bine, făceau o petrecere și trebuia să mergem să vedem câți oameni merg la „ringar” din fiecare casa din oras .
Latura, pentru ca toti cei care vor sa se inscrie sa mearga la "ringar" lemn dulce in poienita, sa treaca intr-o zi pe la primarie.
Și la rata fiecărei case, parcelele au fost împărțite la metri.
În mod normal, parcelele erau de opt metri, opt metri pentru lungimea pe care
o avem noi acolo, ei bine, 200 de metri, de exemplu.
Lemnul dulce a fost smuls cu sapa și țăranii știau când este copt.
Ei bine, mărimea era în mod normal de doi-trei-patru ani, ca să se
potrivească și apoi în bețe știam deja când lemnul dulce era mai gras
sau mai slab dedesubt, în bețe.
Dacă erau mai negre și rupte, vechi, lemn dulce dedesubt.
În mod normal, lemnul dulce bun este mereu la fund, în funcție de cât de adânc
spunem, pentru că trebuie să sapi 20, 30 sau 40 cm. de profunzime cu jada, astfel încât lucrul bun să iasă dedesubt.
În fiecare zi, cultivatorii de lemn dulce au încercat să profite la maximum de munca lor grea.
În mod normal, depinde de gropile pe care le iei și de dorința de a săpa, dar avem
„arringau” de până la 250 de kilograme în familia mea, și mai multe în orașul nostru.
200 de kilograme, 150, 100, in functie de teren, cat de bun este si felul care este pe pamant.
Lemnul-dulce adunat era îngrămădit pe pământ și apoi strâns în mănunchiuri,
dar întotdeauna se avea grijă să nu piardă umezeala care îi dădea mai multă greutate.
Omule, de obicei ud, pentru ca daca e uscat merge foarte prost si apoi lemnul dulce cantareste mai putin.
Pentru noi mai rău, pentru stăpân, pentru cântăritor, mai bine.
Avea aceeași calitate și cu greutate mai mică.
Omule, ei bine a fost, în funcție de cum era pământul, am avut câteva ticăloșii
să-l îngropăm cu pământ.
Cu un pic de pământ, câteva pumni de pământ ca să nu se usuce și să fie mereu umed.
Iar dacă nu, adăugați patru picături de apă și udați-o cu pământ fin, ca să cântărească mai mult.
Inca din cele mai vechi timpuri, infuziile din radacina de lemn dulce au fost folosite
ca pectoral si mai tarziu pentru combaterea ulcerului gastric.
Ei bine, am auzit mereu lemnul dulce spunând că l-au dus în Catalonia, la
catalani să facă siropuri și chestii de genul ăsta.
În anii 1950 și 1960, pajiștile erau cultivate cu un brabán tras de cai sau boi
, iar mai târziu lemnul dulce era îndepărtat cu jada.
Din anii 70 puterea tractorului a înlocuit-o pe cea a animalelor.
Pentru ca mai tarziu au inceput sa vina niste catalani, au cumparat pajistile, aceasta
si cea de sus, de la primarie, le-au dat x bani si au venit cu un
tractor mare, l-au scos si l-au dus la Barcelona, deja ambalate, iar altele au făcut trabucuri, femei
din oraș, în saci de plastic foarte drăguți cu ochiuri pentru a fi vândute singure în Catalonia.
Lemnul dulce dezrădăcinat zilnic era transportat pe umeri sau în cavalerie la casa
de fătare a comisarului și pentru aceasta trebuia strâns în baloți.
Legături, în funcție de rezistența fiecăruia, în mod normal 50 până la 60 de kilograme, mănunchiuri, mănunchiuri.
Cu trei tufe de grapă subțiri, era legat cu același lemn dulce.
Și a fost scos acolo.
Păi luam niște bețișoare așa din aceeași lemn dulce, despre cum trebuia să legați
mănunchiurile de grăsimi ca să le scoatem la greutate, ei bine, noi am făcut acest nod așa.
Și astfel nu s-au folosit frânghii, care în acele vremuri nu erau disponibile. Și nimic, mai mult decât cu același lemn dulce.
O punem așa.
Legături care erau legate în acele vremuri ca porții de ton cu ciocolată.
Asta nu este împărțit, nu.
Așa s-a legat cel mare de 50 sau 60 de kilograme.
Pentru consumul copiilor, rădăcinile de lemn dulce au fost tăiate în piureuri mici
, ceea ce a făcut mai ușor să le gustăm mai bine.
În prezent, istoria băţului de lemn dulce din Letux trăieşte în memoria
acelor locuitori mai în vârstă care în anii postbelici au fost nevoiţi să recurgă la
el pentru a obţine venituri suplimentare faţă de cele de la ţară.
Sunt Eugenio Monesma, regizor și producător al documentarului pe care tocmai l-ați văzut.
Dacă v-a plăcut, vă încurajez să vă abonați la canal activând notificările de
la clopoțel și astfel vă puteți bucura de sutele de documentare pe care le am deja pe
canal și pe care le voi încărca săptămânal.