FRAGA Desde el año 1861 la pastelería Dueso, situada en Fraga (Huesca), ha trabajado en la elaboración de dulces. Su obrador ha visto faenar a cinco generaciones de pasteleros que dedicaron su vida a este agradable oficio. Pedro Dueso regentaba en el año 2008 este establecimiento que luchaba por preservar una antigua costumbre repostera de Fraga: los azucarillos o bolaos.
Si te ha gustado este documental, puedes mostrar tu APOYO y AYUDA para que el canal siga creciendo con los botones “Gracias” y “Miembro de Canal” que aparecen debajo de cada vídeo.
También puedes conocer más sobre mi vida, trabajo y trayectoria en este documental biográfico: • EUGENIO MONESMA. 40 años de vida, trayecto...
Sígueme en mis REDES SOCIALES: -FACEBOOK: / eugeniodocumentales -INSTAGRAM: / eugeniomonesma -TIKTOK: / eugenio_documentales -TWITTER: / eugeniomonesma
Fraga, un oraș al peisajelor și un tărâm al întâlnirilor, are un bogat
patrimoniu gastronomic moștenit din diferitele culturi care au coexistat în oraș.
În acest loc cu pajiști largi și livezi excelente de pe malul Cincei se remarcă fructele sale proaspete, precum și dulciurile sale bogate.
Din 1861, patiseria Dueso face dulciuri.
Atelierul său a văzut cinci generații de patiseri care și-au dedicat viața acestei meserii plăcute.
Astăzi, Pedro Dueso conduce acest stabiliment care luptă pentru păstrarea unui vechi obicei de patiserie al Fraga, azucarillos sau bolaos.
Bolaos vine din zahăr zburător, după cum a explicat tatăl meu, pentru că zboară, urcă.
Principala problemă cu bolao este că poate fi văzut doar cu ochii, nu există nimic care să-l măsoare sau să-l controleze.
Când vezi că este, și se bazează pe practică și pe faptul că o vezi făcută de multe ori.
Fac bolaos de 28 de ani.
Tatăl meu mi-a învățat-o toată viața, la el bunicul și se transmite din tată în fiu.
Acum urmeaza sa facem grasimea, care este ceea ce este
necesar pentru a face bolao, si adaugam un albus, desi
depinde de cantitate, daca mai vreti mai adaugati albus.
Vom adauga putin zahar si acum este timpul sa incepem sa il amestecam.
Cu grijă la început și apoi mai energic, când nu mai sari.
Mai adaugam putin zahar.
Vom adăuga acid tartric care tocmai s-a alăturat grăsimii.
Am cheltuit această lingură, dar l-am văzut pe tatăl meu cheltuind trei linguri ca acestea.
Și când nu-ți mai rămâne nicio piesă, ei bine, una nouă.
Ei bine, acum pentru a ști dacă merge, trebuie să marcați vârful în sus și să rămâneți.
Gata, acum de câte ori vrem putem începe să facem bolaos.
Odată ce am pregătit grăsimea, punem
zahărul și apa pe foc, mai întâi va fi un sirop și trebuie să ajungem într-un
punct care să fie caramel slab.
Curățăm foarte bine pereții cu tamponul pentru că ceea ce contează este că bolao-ul iese foarte alb.
Dacă rămâne caramel pe pereți, arde și întunecă bolao-ul.
Acest lucru se face întotdeauna când începe să fiarbă.
Suntem cu cratita asta, cand am inceput sa o fac a fost cu cratita asta.
Strămoșii mei îl făceau întotdeauna cu o cratiță de cupru, pentru
bolao este foarte important să fie din cupru, dar ca salubritatea nu o
autorizează, pentru că o folosim pe aceasta care este din oțel inoxidabil la interior și cupru la exterior. .
Distribuie căldura la fel ca cuprul și este din oțel inoxidabil.
Zahărul fierbe deja și acum trebuie să
-l obținem să aibă un punct de caramel moale.
Nu va fi încă acolo, dar trebuie să te uiți la el.
Îl udăm, caramelul nu se coagulează, pentru că încă nu are rost, va trebui să mai așteptăm 5 sau 6 minute.
Nu mă ating pentru că e mai bine să nu „pâine”.
Dacă tot amesteci zahărul când dă în clocot, acesta poate fi
„pânit” așa cum spunem noi patiserii, panerea înseamnă că zahărul devine granulat.
E gata. Acum caramelul este gata.
Am stins focul și repede „escudillar”.
Se adauga esenta de lamaie.
Esență pe care încercăm să o facem cât mai pură pentru că dacă are ulei nu se ridică bine.
Și un pic de „înălbitor” despre care spunem aici că este adevărată grăsime.
Și acum amestecați foarte energic și fără oprire.
Există un moment pe care îl vezi doar cu ochii tăi, când ești gata să-l „pungi”.
Este doar o chestiune de secunde.
Punctul exact este aspectul. Este să vezi cum crește zahărul și apoi spui că acum este momentul.
Prima dată când am făcut-o, bunicul meu și tatăl meu erau în fața mea și mi-au spus că o vei face,
știi să faci, când vezi că „bolurile” tale sunt gata.
Când mi s-a părut că s-a făcut și tatăl meu mi-a spus că acum îl ai, l-am „cușat” și a ieșit bine.
Și ca o anecdotă, bunicul mi-a spus că nu a văzut pe nimeni să se facă bine prima dată.
Atunci tatăl meu mi-a spus: tot spui că a doua sau a treia oară îți va fi rău.
Și am greșit două-trei la rând până când tatăl meu mi-a spus, în altă zi exersezi
că nu mai pot pierde timpul.
Ei bine, uite, acum au trecut 3-4 minute, care este cât trebuie să
se răcească puțin, pentru că trebuie să-l scoți puțin fierbinte, dacă aștepți
să se răcească mult, se va lipi de hârtie.
Că hârtia trebuie să fie hârtie de barbă de primă clasă,
nicio altă hârtie nu va fi de folos. Nu există nicio altă hârtie care să fie potrivită.
Și în timp ce ies, ei bine, profităm de
aceeași hârtie, când vine un moment când hârtia începe să se uzeze, schimbăm hârtia.
Este un alt lucru care se pierde, pentru că nu
găsești nicăieri hârtie premium pentru barbă.
Tatăl meu și bunicul meu aveau degete înțepenite.
Nu au ars, pentru că acum arde bolao-ul.
Eu ard dar nu s-au ars deloc.
La Zaragoza au pus-o în cutii, nu le-am văzut dar
mi-a explicat tatăl meu care lucra în Zaragoza, erau cutii lungi, ca acestea dar în cutie.
L-au aruncat și apoi a mai rămas un bloc și apoi cu un ferăstrău de tăiat de fier,
le-au tăiat pătrate, și le-au scos la vânzare în grămezi de parcă ar fi fost pietruite.
Iar la Zaragoza se obișnuia să-l ia pe terase cu o ciocolată.
Aici le iau în două moduri.
Iarna o iau de raceala, dupa ce spun bunicile batrane,
ca le merge bine, dar apoi cu apa calda.
Și vara îl beau ca băutură răcoritoare și adaugă zahăr și albuș de ou, care este foarte digerabil.
Și o iau ca o băutură răcoritoare și când au avut diaree
sau stomac deranjat au băut-o și continuă să o bea.
Oamenii în vârstă au credință și beau apă cu bolaos aproape zilnic.
Am făcut această chitară, cea veche pe care o aveam era din fier, iar prima
pe care o avea familia mea era din coarde.
Și din cauza a ceea ce mi-a explicat tatăl meu, am făcut-o așa cum mi-a spus.
Se numește chitară, poate din cauza corzilor... dar
toată viața ți s-a spus în patiserie chitara de bolaos.
Când bărbații urcau pe munte la muncă, luau cuburile de zahăr cu ei deoarece nu
puteau transporta mult lichid, nici pe animale, nici pe unelte.
Ceea ce au făcut au luat bolaos și l-au purtat în saci sau coșuri sau coșuri și ar putea dura
un an, doi ani fără să se îmbolnăvească.
Își pierde culoarea, după un an se îngălbenește, dar dacă nu, se poate păstra doi ani în siguranță.
Au mers cincisprezece zile, o lună, la munte.
Azucarillos sau bolaos erau băutura răcoritoare a bunicilor noștri.
Nu aveai nevoie decât de un ulcior cu apă proaspătă cu lămâie naturală și fărâmiță zahărul din interior.
Orice sărbătoare în familie avea prezența borcanelor cu zahăr pe mese.
Un obicei care s-a pierdut în timp, deși cei mai în vârstă refuză să-l abandoneze.
Sunt Eugenio Monesma, regizor și producător al documentarului pe care tocmai l-ați văzut.
Dacă v-a plăcut, vă încurajez să vă abonați la canal activând notificările de
la clopoțel și astfel vă puteți bucura de sutele de documentare pe care le am deja pe
canal și pe care le voi încărca săptămânal.