Cum conduce spectrul comunismului lumea | Episodul 10: Infiltrarea în Occident - partea a IV-a

Episodul 10: Capitolul 5 (II): Infiltrarea în Occident - partea a IV-a

Cuprins
8. Corectitudinea politică: Poliţia de gândire a diavolului
9. Răspândirea socialismului în Europa
10. De ce ne înşală trucurile diavolului?

8. Corectitudinea politică: Poliţia de gândire a diavolului

Ţările comuniste exercită un control strict asupra discursului şi a gândirii. Cu toate acestea, începând cu anii 1980, o altă formă de control a libertăţii de expresie şi a gândirii a apărut în Occident. Poliţia gândirii foloseşte stindardul “corectitudinii politice” pentru a acţiona necontrolat în mass-media, în societate şi în sistemul educaţional, folosind sloganuri şi critici în masă pentru a restrânge libertatea de expresie şi gândirea. Chiar dacă mulţi au simţit deja puterea malefică a controlului său, ei nu au înţeles originea ideologică.

Expresii precum “corectitudinea politică”, împreună cu “progresul” şi “solidaritatea” sunt toate cuvinte care au fost folosite de mult timp de partidele comuniste. Sensul lor superficial este evitarea utilizării limbajului discriminatoriu faţă de minorităţi, femei, persoane cu handicap şi altele. De exemplu, “oamenii de culoare” urmează să fie numiţi “afro-americani”, indienii vor fi numiţi “americani nativi”, imigranţii ilegali vor fi numiţi “lucrători nedocumentaţi” şi aşa mai departe.

Cu toate acestea, consecința ascunsă a corectitudinii politice este clasificarea persoanelor în grupuri, în funcţie de statutul victimelor. Cei mai oprimaţi ar trebui, prin urmare, să beneficieze de cel mai mare respect şi curtoazie. Indiferent de comportamentul şi talentul individual, această judecată este făcută exclusiv pe identitatea persoanei şi se numeşte astfel “politică de identitate”.

Acest stil de gândire este extrem de popular în Statele Unite şi în alte ţări occidentale. Conform unei astfel de logici, lesbienele de culoare, care sunt asuprite prin prisma unor vectori de rasă, sex şi preferinţă sexuală, se situează în fruntea victimelor. Dimpotrivă, bărbaţii albi, heterosexuali sunt consideraţi cei mai privilegiaţi şi, în logica politicii victimelor, la cel mai jos nivel al polului totem.
Acest tip de clasificare este identic cu ceea ce se întâmpla în ţările comuniste, unde indivizii erau clasificaţi ca aparținând „celor cinci clase de roșu” sau “celor cinci clase de negru”, în funcţie de statutul lor de avere şi de clasă înainte de revoluţie. Partidul Comunist Chinez a eliminat şi a asuprit proprietarii de terenuri şi capitaliştii din cauza statutului lor greşit de clasă, a atacat intelectualii cu apelative precum “Împuțitul bătrân al IX-lea” şi a scandat că “cei săraci sunt cei mai deştepţi, nobilii cei mai proşti”.